Romana | dex98
1. MELITÁ, méliţ, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu meliţa) si a curăţa cânepa si inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obţine câlţii de meliţă. ♦ Fig. A bate strasnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flec~
2. MÉLITĂ, meliţe, s.f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru meliţare; zdrobitor. ♦ Masină de meliţat, prevăzută cu cuţite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. si depr.) Gură'
|
dlrm
3. MÉLITĂ, meliţe, s.f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se zdrobesc tulpinile de cânepă si de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu meliţa = a trăncăni, a flecări. - Bg. @mel
|
dor
4. melítă s. f., pl. melíte
5. meliţá vb., ind. prez. 1 sg. méliţ, 3 sg. si pl. méliţă
6. méliţă s. f., g.-d. art. méliţei; pl. méliţe
|
nodex
7. A MELITÁ méliţ tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu meliţa. /Din meliţă
8. MÉLITĂ ~e f. 1) Unealtă de lemn constând dintr-o limbă basculantă si două fălci, folosită pentru a zdrobi tulpinile de cânepă sau de in în vederea separării firelor de partea lemnoasă. 2) fig. peior. Organ al vorbirii; gură.@ ◊
|
sino
9. MÉLITĂ s. (TEHN.) (reg.) frângător, zdrobitor. (~ pentru zdrobit cânepa.)
10. MÉLITĂ s. v. gloaba, gura, |mâr oagă|martoaga|.
11. MÉLITĂ s., adj. v. |clăn ău|clantau|, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbă-re .
12. MELITÁ vb. v. flecari, indruga, palavragi, sporovai, trancani.
|
|
|
